Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 octombrie 2020

Relaţia de prietenie Băbeni – Zbuczyn continuă


În perioada 2-6 iulie a.c., o delegaţie de 11 persoane din oraşul Băbeni condusă de primarul Ion Bîzîc a participat, la invitaţia primarului Tomasz Hapunowicz din Zbuczyn să ia parte la festivităţile prilejuite de ziua comunităţii poloneze. Timp de cinci zile, delegaţia vâlceană a îmbinat utilul cu plăcutul luând parte la evenimentele din localitatea Zbuczyn, totodată stabilind relaţii de colaborare în domeniul cultural, social, precum şi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Prima întâlnirea a delegaţiei oficiale din Băbeni a fost cu cei 15 consilieri locali din Zbuczyn, iar prima vizită a fost făcută la o fabrică de mezeluri, amenajată cu fonduri europene! Ziua a II-a s-a desfăşurat în Siedlece, acolo unde delegaţia vâlceană a fost primită de preşedintele regiunii, care a prezentat oficialilor români cum a reuşit localitatea Siedlece să se dezvolte investind fondurile europene. Totodată, vizita în localitate a continuat cu vizitarea Universităţii de Ştiinţe şi Mediu, delegaţia vâlceană primind informaţii referitoare la accesarea unor fonduri europene în domeniul învăţământului, prin care  persoanele cu diferite dizabilităţi îşi pot desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii. Ziua a II-a sfârşit la o fermă de vaci de lapte din Zbuczyn şi această amenajată din fonduri europene! Cea de-a treia zi a avut o conotaţie aparte, oficialii din Zbuczyn pregătindu-le românilor o vizită la Lagărul de exterminare din Majdanek, care se află în apropierea Liublinului, precum şi o vizită în centrul vechi al acestui frumos oraş polonez. Cea de-a patra zi a constat în parafarea unor relaţii bilaterale pentru dezvoltarea unor proiecte europene comune, polonezii, mult mai avansaţi în atragerea fondurilor europene, promovând câteva axe de dezvoltare bilaterală în domeniul situaţiilor de urgenţă,al învăţământului şi al infrastructurii. Totodată, cea de-a patra zi a prilejuit şi alocuţiuni ale reprezentanţilor delegaţiei române în faţa polonezilor, precum şi o vizită a delegaţiei române la unităţile şcolare şi la secţiile de pompieri din Zbuczyn. „Pentru noi a fost o onoare să fim din nou invitaţi de primarul din Zbuczyn la aceste evenimente, iar faptul că această înfrăţire a noastră dăinuie nu poate decât să ne bucure. Modul în care am fost trataţi în Zbuczyn, faptul că tricolorul românesc a fost din nou arborat la mare cinste în Polonia nu poate decât să ne bucure, iar rezultatele acestei înfrăţiri nu vor întârzia să apară. Am avut un schimb foarte bun de idei, atât în domeniul fiscalităţii, al învăţământului, cât şi al infrastructurii, iar în viitorul apropiat este posibil să demarăm câteva proiecte pentru dezvoltarea celor două localităţi”, a precizat primarul oraşului Băbeni, Ion Bîzîc. Din delegaţia vâlceană prezentă la Zbuczyn au făcut parte, alături de primarul Ion Bîzîc, consilierii locali Pavel Păvăloiu şi Alexandru Barbu, consilierii judeţeni Victor Stănculescu şi Ştefan Prală, directorul CJRAE Vâlcea, Cristina Nicula, profesorul Ramona Iacob de la Liceul „George Ţărnea” din Băbeni şi Daniel Dospina, responsabil executări silite din cadrul Primăriei Oraşului Băbeni. În viitor, următoarea întâlnire româno-poloneză la avea loc în perioada 3-6 septembrie când o delegaţie de 15  polonezi condusă de primarul Tomasz Hapunowicz vor participa la manifestările prilejuite de Sărbătoarea „La izvorul dorului” în oraşul Băbeni.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Social