Râmnicul rămâne în scenariul galben: JUMĂTATE DIN ELEVI STAU ACASĂ!


Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat vineri, 12 februarie 2021, actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ în condiții de siguranță sanitară. Acestea sunt valabile începând de luni, 15 februarie 2021.
Astfel, potrivit Hotărârii CJSU nr. 4/2021, unitățile de învățământ din localitățile Tomșani (2,23), Șirineasa (2,21), Măciuca (1,80), Olanu (1,79), Vlădești (1,73), Vaideeni (1,56), Râmnicu Vâlcea (1,54), Stoilești (1,40), Bălcești (1,22), Băile Olănești (1,13), Dănicei (1,05) și Drăgoești (1,04) vor funcționa pe scenariul galben. Conform regulilor stabilite pentru acest scenariu, vor fi prezenți la școală preșcolarii, elevii din clasele primare, precum și elevii din clasele terminale. Elevii din clasele V-VII, IX-XI (precum și a XII-a în funcție de situație) nu vor merge la școală. După cum se poate observa, în Râmnicu Vâlcea aproape jumătate din elevi își vor desfășura cursurile tot în mediul online.
În celelalte 77 de localități din județul Vâlcea activitatea didactică să va desfășura conform scenariului verde, în care toți elevii vor fi prezenți la școală.
Material realizat cu sprijinul Prefecturii Vâlcea

Posting....