Proiectul „NECENZURAT” ajunge la elevii claselor I și a II-a din școlile Vâlcii


Potrivit coordonatorului Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANAÎTP) – Centrul Regional Piteşti, comisar șef de poliție, Marian Geană, în lunile următoare, la nivelul județului Vâlcea, sunt planificate mai multe activități:
• încheierea unui proiect educațional împreună cu C.J.R.A.E. Vâlcea și I.S.J. Vâlcea pe linia prevenirii traficului de persoane;
• încheierea unei campanii locale de prevenire a traficului de persoane împreună cu I.P.J. Vâlcea – Biroul Siguranța Școlară și Biroul de Prevenire a Criminalității;
• desfășurarea de activități de prevenire în unități școlare din Vâlcea împreună cu partenerii instituționali.
În anul școlar 2022-2023 Agenția Națională Antidrog continuă implementarea proiectelor naționale de prevenire a consumului de droguri, prin centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog județene.

Care sunt proiectele naționale care se vor desfășura în județ?

Proiectele naționale vizate sunt:
• Proiectul național „CUM SĂ CREȘTEM SĂNĂTOȘI”. Scop: Promovarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5-7 ani (preșcolari de grupa mare și școlari din clasa pregătitoare) pentru prevenirea comportamentelor cu risc pentru sănătate, precum și pentru neînceperea sau întârzierea debutului consumului de droguri.
• Proiectul național „NECENZURAT”. Scop: Dezvoltarea emoțională a elevilor din clasele a I-a și a II-a, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri.
• Proiectul național „ABC-UL EMOȚIILOR”. Scop: Dezvoltarea emoțională a elevilor din clasele I și a II-a, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri.
• Proiectul național „FRED GOEST NET”. Scop: Realizarea de intervenții preventive timpurii pentru elevii de liceu (14-19 ani) în scopul neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri sau evitării transformării consumului experimental și ocazional în consum regulat.
• Proiectul național „MESAJUL MEU ANTIDROG”. Scop: Dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal, prin implicarea în activități artistice și sportive, ca alternativă la consumul de tutun, alcool și droguri.
• Proiectul național „ABILITĂȚI PENTRU ACȚIUNE”. Scop: Dezvoltarea unei conexiuni puternice cu școala, implicarea părinților în viața copiilor și dezvoltarea la elevii de gimnaziu și liceu a abilităților de luare a deciziilor sănătoase atunci când sunt presați să consume droguri.
• Proiectul național „ACȚIONĂM JUST”. Scop: Implicarea elevilor de liceu în activități interactive de educație juridică în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri.
• Proiectul național „EU ȘI COPILUL MEU”. Scop: Creșterea factorilor familiali de protecție și reducerea factorilor familiali de risc față de consumul de tutun, alcool și droguri la preadolescenți si adolescenți.
Conform coordonatorului C.P.E.C.A. Vâlcea, comisar șef de poliție, Ionuț Pîslaru, în luna septembrie a noului an școlar 2022-2023, CPECA Vâlcea a desfășurat 14 activități în mediul școlar, având ca participanți 340 elevi.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul Prefecturii Vâlcea