Prioritatea edilului Vasilache: Modernizarea infrastructurii turistice din Băile Olănești


Două investiții majore se află în atenția primarului Sorin Vasilache: modernizarea parcurilor și a zonelor de agrement din oraș. Astfel, recent, autoritățile locale din Băile Olănești au depus două proiecte cu finanțare europeană, ce se ridică la o valoare totală de peste trei milioane de euro.
Pe P.O.R., Măsura 5.2, a fost depus un proiect de amenajare a unui parc cu teren de fotbal și teren mai mic de volei, tenis, cu alei pietonale, mobilier specific, piste de biciclete și vestiare. Cum proiectul a primit aprobarea de finanțare, urmează ca autoritățile să se ocupe de documentația necesară.
Un al doilea proiect, depus tot pe P.O.R., Axa 7, vizează modernizarea Parcului central din Olănești-sat, cu o valoare de 1,5 milioane euro. Și-n acest caz, vor fi reamenajate aleile pietonale, se vor schimba pavelele, se va construi o fântână arteziană, se vor amplasa aparate de fitness în aer liber etc.
Datele prezentate ne-au fost furnizate de către primarul social-democrat al orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache.