Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 octombrie 2020

Primarul Sandu și-a văzut visul cu ochii! Bătălia de la Posada din 1330 a avut loc la Pripoare – Perișani


În week-end-ul ce abia s-a încheiat, academicienii și oamenii de istorie din județ și din țară, prezenți în comuna Perișani, au certificat faptul că bătălia din 1330, de la Posada, a avut loc în satul Pripoare. Se fac 685 de ani de când Basarab I scria prima pagină semnând cu sângele ostașilor săi actul de naștere al Țării Românești. Sâmbătă, 7 noiembrie, a avut loc Simpozionul istoric Posada 1330, aflat la cea de-a XVI-a ediție, participând personalități de marcă ale culturii româneşti,  academicieni, profesori universitari, profesori de istorie din judeţul Vâlcea sau din afară, directori de la biblioteci judeţene, muzee judeţene şi multe alte personalităţi. Pe lângă dezbaterile istorice derulate de cei prezenţi în cadrul festiv, cel mai important eveniment a fost lansarea de carte care, în cele două volume, prezintă argumente clare privind localizarea locului luptei, la Perişani, creând pentru prima dată o identitate a locului unde s-a purtat războiul dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou. A doua zi, pe 8 noiembrie, au fost depuse coroane și jerbe de flori la Statuia lui Basarab I, printre autoritățile locale și județene prezente amintind pe: primarul Ion Sandu, Președintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, „vicele” CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, consilierii județeni Victor Popescu, Victor Stănculescu, Ștefan Prală, prefectul județului, Dumitru Nicu Cornoiu, deputatul Cristian Buican, viceprimarul Râmnicului, Vasile Cocoș, președintele executiv al PSD Vâlcea, Gheorghe Mihăilescu, fost deputat Samoil Vâlcu, edilii din Păușești-Măglași, Prundeni, Sălătrucel, Racovița, cercetașii României, Florin Epure – director Direcția Județeană pentru Cultură.  Armata şi Jandarmeria, în frunte cu Fanfara Gabriel Chaborschi, au plecat din faţa Primăriei Perişani, s-au oprit la Monumentul Eroilor din Perişani, acolo unde Garda de Onoare a dat onorul. Aici, a fost oficiată şi o slujbă religioasă şi s-au depus coroane de flori în cinstea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă. Un moment solemn de înaltă ţinută a precedat festivalul folcloric şi manifestările ulterioare pregătite de administraţia locală pentru locuitori şi invitaţi.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate