Primarul Popolan vrea o mansardă la școala din Dăești


Primarul George Popolan de la Dăești are în plan modernizarea și mansardarea Școlii cu clasele I – VIII Dăești, pentru ca serbările școlare să se deruleze acolo, într-un cadru cât mai adecvat.
„Am resimțit, în ultimii ani, lipsa unei săli de festivități a școlii din satul Dăești, dar așteptăm rectificarea de buget din aceste zile. Avem în vedere modernizarea totală a acestei clădiri, precum și realizarea unei mansarde, unde va fi sala de festivități. După cum știți, în anii trecuți, am dus câte 250 copii cu microbuzele la serbări în satul Fedeleșoiu, unde avem un singur cămin cultural bine amenajat”, declară edilul Popolan.