Primarul Ionescu dorește să modernizeze sistemul de iluminat din Stoilești cu finanțare nerambursabilă


După lucrările de asfaltare derulate pe câteva căi de circulație foarte importante din comună (lucrări care s-au desfășurat chiar și în perioada stării de urgență, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea și al președintelui Constantin Rădulescu), primarul Florin Ionescu dorește să realizeze noi investiții în Stoilești chiar dacă întreaga țară se află în stare de alertă. Este vorba despre sistemul public de iluminat din localitate, care ar avea nevoie de unele modernizări. Asta chiar dacă, per total, acest sistem se prezintă în condiții destul de bune, cel puțin pentru o localitate din mediul rural. Astfel, primarul Ionescu și-a propus ca sistemul cu lămpi LED (unul care abia a prins în câteva localități urbane din județul nostru) să fie prezent și în comuna Stoilești. Sigur, schimbarea tuturor corpurilor de iluminat din localitate este o operațiune care va necesita ceva timp, dar și unele costuri; din această cauză fiind de înțeles că vor necesari probabil câțiva ani până la momentul în care tot sistemul de iluminat public din Stoilești va fi unul care să funcționeze pe bază de lămpi LED.
Dacă tot vorbim despre costurile unei asemenea investiții trebuie spus că primarul Ionescu, alături de consilierii locali, a identificat o soluție pentru reducerea costurilor într-un mod semnificativ. Astfel, cu sprijinul unei firme din alt județ, edilul speră să obțină finanțare nerambursabilă pentru derularea unei părți însemnate din proiect. Cofinanțarea comunității locale ar fi redusă semnificativ, undeva la 25% din valoarea întregului proiect. Atunci când va fi implementat, așa cum s-a dovedit și în alte localități (în marea majoritate unele urbane) sistemul de iluminat cu lămpi LED va reduce cheltuielile necesare pentru iluminatul public, dar va însemna și o eficientizare a modului în care funcționează acest sistem.