Primarii vâlceni, între drepturile persoanelor cu handicap și proiecte


VALCOVLa întâlnirea de zilele trecute a ministrului delegat pentru buget, Darius Vâlcov, primarii vâlceni s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu pot achita cele 25 de procente cât revin persoanelor cu handicap din bugetul local. Cei mai înverșunați au fost aleșii locali din Roești și Măldărești. Dacă Gheorghe Drăghici a ținut să precizeze că nu se descurcă cu plata banilor către cei 70 de cetățeni cu handicap, fiind vorba de 300 de milioane lei, Ionel Dragu din Măldărești a pus punctul pe „i”: „Am cinci proiecte în derulare, iar la fiecare trebuie achitată cofinanțarea. Ce să fac? Ce să aleg? Să renunț la proiecte în detrimentul plății persoanelor cu dizabilități? E greu în situația asta; să stai să cântărești ce și cum…”. Singura replică dată de Vâlcov a fost aceea că: „întindeți-vă  cât vă ține plapuma”. Menționăm că indemnizația unei persoane cu handicap este plătită, în proporție de 75%, din bugetul național, iar restul, de 25%, din bugetul primăriei de domiciliu.