Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

8 august 2020

Primăria Râmnicului mulțumește voluntarilor


Demarată la începutul lunii aprilie la iniţiativa Primăriei Râmnicu Vâlcea şi în contextul restricţiilor de deplasare impuse în urma pandemiei de coronavirus, acţiunea de sprijinire a persoanelor vârstnice sau greu deplasabile să îşi facă cumpărăturile necesare prin intermediul voluntarilor a ajuns la final. La apelul de atunci al municipalităţii au răspuns Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Centrul Local „Mircea cel Bătrân”, Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi Vâlcea şi Marius Gartner.
Pe baza acreditării primite din partea Primăriei, aceştia au gestionat mai multe solicitări venite din partea unor vârstnici sau a unor persoane cu dizabilităţi de achiziţionare de produse alimentare şi de medicamente sau de sprijin în furnizarea la domiciliu a hranei pregătită prin intermediul Cantinei de Ajutor Social, cu unele dintre aceste persoane păstrându-se legătura până în prezent. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în această acţiune, dovedind spirit civic şi solidaritate cu persoanele aflate în situaţii dificile.

Etichete:

Poți comenta aici

Alte articole de la Comunicate