Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 septembrie 2019

Prefectul a făcut lumină în situația școlilor fără autorizații sanitare


Advertisements
  • dacă la ședința cu primarii și reprezentanții IȘJ Vâlcea, n-am aflat un număr concret de unități școlare, iată că situația o stăpânește prefectul Florian Marin

Prefectul județului, Florian Marin, a făcut lumină în ceea ce privește numărul concret de unități școlare fără autorizații sanitare de funcționare, la început de an școlar. Potrivit datelor furnizate de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, la nivel de județ sunt 27 de unități de învățământ din 15 unități administrativ-teritoriale ce nu dețin ASF (autorizația sanitară de funcționare). Vorbim despre 15 școli: 12 cu grup sanitar exterior (fără utilități, apă curentă, rețea de canalizare), 10 fără apă potabilă, 10 sunt în reabilitare prin proiecte PNDL, POR, PNDR, buget local; 14 grădinițe – 10 fără apă potabilă, 10 cu grup sanitar exterior (fără utilități, apă curentă, canalizare), 5 sunt în reabilitare și o sală de sport care nu are grup sanitar (toaleta se află în școală) și nici vestiar, aceasta provenind din comuna Stoilești. Totuși, trebuie precizat că, în urma discuțiilor purtate cu primarul Florin Ionescu, deja se iau măsuri pentru remedierea situației.
Trebuie precizat că probabil vă veți întreba cum 27 de unități de învățământ, când, în enumerarea făcută, apar 30? Ei bine, sunt 27 de unități administrative, dar sunt 30 de clădiri. Gen într-o școală activează grădinița, iar autorizațiile sanitare se dau pe fiecare clădire.
Legat de situația microbuzelor, aceasta este următoarea: sunt 150 în total, din care 133 aparțin primăriilor, iar 17 școlilor. Din totalul acestora, patru au ITP-ul expirat sau fără RCA valabilă.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate