POR înseamnă 1.231 de contracte de trei miliarde euro
Camera de Comerț și Industrie Vâlcea informează că, pentru Programul Operaţional Regional, încă din anul 2010, a fost suspendată depunerea cererilor de finanţare pentru majoritatea domeniilor de intervenţie, în diferite regiuni de dezvoltare, ca urmare a atingerii pragului de 150% din suma alocată acelui domeniu pentru regiunea respectivă. Conform sursei menționate, până la data de 1 aprilie a.c., au fost încheiate 1.231 contracte în valoare totală de aproximativ 3.336,82 milioane Euro, plăţile efectuate către beneficiari (prefinanţări şi rambursări) însumând 704,54 milioane Euro. Totodată, au fost finalizate 237 proiecte de investiţii finanţate din POR. „În ceea ce priveşte viitoarea perioadă de programare, Guvernul susţine o politică de coeziune puternică, cu un buget corespunzător şi cu o arhitectură similară celei actuale, asta în ideea că ţările şi regiunile cel mai puţin dezvoltate trebuie să fie principalele beneficiare ale acestei politici”, ne-a declarat Lidia Giosan.