Popa Petre – PESR „dă de pământ” cu toți politicienii corupți


• vatra satului este «la pământ»; • lăcomia conducătorilor a falimentat România; • soluția: alegeri anticipate, politicieni noi, fără cazier, legi doar în favoarea poporului

Acum o lună, o nouă formațiune politică se lansa pe „piața” politică. Este vorba de Partidul Ecologist Socialist Român. I-am lăsat ceva răgaz președintelui organizației județene, Popa Petre, după care am mers cu „jalba în proțap” să aflăm cum stă noua formațiune, ținând cont, mai ales, de efervescența creată în ultimele săptămâni în clasa politică. Se ridică sau nu PESR la noile cerințe ale poporului? Haideți să aflăm, așadar….
Domnule preşedinte Popa Petre, ce activităţi a întreprins Organizaţia Judeţeană a PESR de la constituire și până în prezent?
Organizația PESR Vâlcea a desfășurat activități de organizare și constituire a organizațiilor, parcurgând mai bine de trei sferturi din județ. Trăgând o primă linie mă pot declara mulțumit de activitatea noastră politică și organizatorică din teritoriu, dar sunt și foarte dezamăgit de situația reală, de fapt, jalnică, în care se află comunele județului.
Vatra satului «este la pământ», multe zone sunt în paragină, casele sunt părăsite, oamenii din ce în ce mai puțini, asistăm la o îmbătrânire a populație de la sate. Oamenii sunt bolnavi și săraci, ducându-și traiul în sărăcie. Cei care muncesc într-o comună nu sunt cât ai face o echipă de fotbal cu tot cu rezerve…. Îmi vin în minte declarațiile de după lovitura de stat din decembrie 1989, când unii devoratori politici spuneau că Ceaușescu dorea să distrugă vatra satului și  gospodăriile țărănești mutându-i forțat la blocuri, pentru a-i ține izolați și sub comandă. De fapt acești «devoratori politici» i-au forțat pe țărani să părăsească satul lăsând în paragină munca de-o viață și amintirile copilăriei…
Cred că este o situație generală, nu doar în Vâlcea….
Această situație se află în întreaga țară, așa cum majoritatea colegilor mei de partid mi-au confirmat. Noi avem ca scop principal să „resuscităm” adevăratul spirit al țăranului român;  pentru ca acesta să poată trăi omenește, atât la țară și la oraș. Este foarte important țăranul român, el produce materia primă, cea de supraviețuire, orașele o preiau; lucrând mână în mână formează o economie a întregului. Personal, de câte ori am avut ocazia, am tras un semnal de alarmă pentru că politicienii care au condus România în ultimii 25 de ani, prin acțiunile lor, directe sau indirecte, vor falimenta țara, pentru că sunt bolnavi de lăcomie nu au ca prioritate interesul comun al românilor.
În contextul actual, ce părere aveți de evenimentele petrecute în țară?
În ceea ce privește evenimentele tragice petrecute în capitală, este într-adevăr regretabil, este de plâns, PESR regretă tinerii care și-au pierdut viața, este alături de persoanele rănite și de familiile acestora. Susținem în totalitate și revendicările mișcării civice, fiindcă, dintr-o fericită coincidență, toate punctele din aceste revendicări noi le avem prinse în planul politic.
Ne bucurăm că poporul român a avut tăria să se deștepte din somnul indiferenței și să taxeze partidele și politicienii devoratori, care au distrus această țară. Au dreptate, trebuie reformată clasa politică, jos cu corupții, hoții…trebuie deschisă calea tinerilor politicieni, a oame­nilor care au o conduită socială sănătoasă. Să nu mai fie folosită varianta: trebuie să rămână aceeași persoană în funcție, că poate va veni altul mai flămând. S-a dovedit că asemenea persoane au în sânge hoția, lăcomia și vor merge înainte,  nu se vor opri din furat nu se vor reeduca. Oamenii nu seamănă între ei, iar dacă erau mai vigilenți și sancționau pe acei politicieni care au furat, nu ne aflam în această situație. Așa au mers în continuare, cu același nărav – mințind și furând. Au venit în campaniile electorale cu sloganuri care au luat ochii populației, până ce și-au văzut sacii în căruță. 4-5 ani s-au plimbat pe banii noștri în străinătate, delegații…fără rezultate benefice societății. Din aceste motive, ne dorim politicieni care să facă politică pentru cetățean, pentru țară. Dacă se dovedește că a încălcat conduita, atunci politicianul își dă demisia de onoare și lasă pe altul care este corect. În realitate, însă, la noi politicianul devine stăpân, se îmbogățește, face avere pentru 9 generații, își asigură și pensia cu mii de lei pe spinarea cui? Tot a noastră! Nu se poate ca unii să se îmbogățească peste noapte, să ne sfideze iar alții să doarmă sub cerul liber! Bravo tinerilor! Noi vă susținem!
Ce soluție aveți pentru ieșirea din criza în care ne aflăm?
Soluția cea mai potrivită este organizarea de alegeri anticipate , cât mai repede. Toate partidele politice să-și facă curățenie în ograda lor, dând de-o parte persoanele cu «bube în cap» pentru a scoate în față persoane cinstite, politicieni noi, cu cazier nepătat. Să se dea legi numai în folosul poporului, iar cei care au obținut averi prin fraudă să fie obligați să le returneze, iar statul cu adevărat să devină al poporului român”. Așa să ne ajute D-zeu!