Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 iulie 2020

Polițiștii fac viață grea vânzătorilor de artificii și pocnitori


Până în luna ianuarie 2020, în baza planului național de acțiune „Foc de artificii”, elaborat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiști specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din cadrul I.P.J. Vâlcea desfășoară acțiuni specifice, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.
Principalul scop al acestor activități este creșterea siguranței cetățenilor, prin activități care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, în toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Doi vâlceni au fost amendați

Astfel, în cursul zilei de luni, polițiști au depistat în flagrant doi bărbați, unul din orașul Băbeni și celălalt din comuna Nicolae Bălcescu, în timp ce ofereau spre comercializare, în locuri publice, articole pirotehnice. Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 226 bucăți articolele pirotehnice. Articolele fac parte din categoriile 1 și 2 și erau deținute fără autorizație legală pentru efectuarea de operațiuni cu astfel de produse. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
Poliția Română reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă T1 și T2 și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate pentru protecția mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Politie