Politia, la datorie


Șoferi cu permisul suspendat, prinși în trafic
Marți, în jurul orei 17.40, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Horezu l-au depistat pe Drumul Judeţean 665 pe M. Constantin, de 52 de ani. Bărbatul conducea un autoturism având autorizaţia de circulaţie provizorie valabila până la data de 14 mai a.c., inclusiv. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penala pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1 din Codul Penal. O jumătate de oră mai târziu, în jurul orei 18.10, a fost depistat M. Mihai, de 40 de ani, din localitatea Vlădeşti, judeţul Vâlcea. Acesta a condus pe Drumul naţional 64 un motociclu, fără a deţine permis de conducere. pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin 1 Cod Penal.

Droguri la baza Hidro
Jandarmi care se aflau în mi­siune pe linia prevenirii şi com­baterii faptelor antisociale din mun. Rm.Vâlcea, au fost soli­citaţi să in­tervină, marți seara, în jurul orelor 18:30, la baza sportivă Hidrocons­trucţia din zona barajului Nord unde au depistat un tânăr asupra căruia au fost găsite, cu ocazia con­­tro­lului corporal preventiv efec­tuat, o biluţă de staniol în care se aflau fragmente de natură vege­tală de culoare verde maroniu, două cutii cu foiţe de confec­ţio­nat ţigări inscripţionate OCB Slim şi o ţigaretă confecţionată artizanal. Jandarmii au acţionat pentru identificarea acestuia, în persoana numitului M.A. de 20 de ani din Rm. Vâlcea şi i-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii faptei prevă­zute şi pedepsită de art. 4, din Legea 143/2000, „culti­varea, pro­ducerea, fabricarea, expe­­ri­men­tarea, extragerea, pre­pa­­ra­rea, transformare, cum­pă­rarea sau deţinerea de droguri pen­tru consum propriu, fără drept””. Do­cumentele de consta­ta­re în­toc­mite de jandarmi şi frag­men­tele vegetale, găsite asupra tâ­nă­rului au fost predate lucră­to­rilor din cadrul SCCO Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

Braconieri, „la datorie
Luni, jandarmi din cadrul Ins­pectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au executat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii braco­na­jului piscicol pe râul Olt, în zona localităţilor Băbeni, Ioneşti şi Dră­gă­şani la solicitarea inspectorului pis­cicol din cadrul Agenţiei Naţio­nale pentru Pescuit şi Acvacultură Mehedinţi – Filiala Oltenia, ac­ţiune în urma căreia au fost depistaţi doi bărbaţi ce pescuiau ilegal în pe­rioada de prohibiţie. În jurul orelor 19:30, jandarmii au observat în zona localităţii Gali­cea la aproxi­ma­tiv 1000 m aval de CHE Bă­beni, doi bărbaţi ce pescuiau pe râul Olt cu ajutorul unei bărci pneu­ma­tice, în pe­ri­oada de prohibiţie. Jandarmii au intervenit şi i-au depistat pe O. Daniel de 36 de ani şi C. Ale­xan­dru de 18 ani, ambii din locali­tatea Ioneşti, în timp ce pes­cuiau ilegal cu ajutorul unei bărci pneu­matice de două per­soa­ne şi a unui şir de nylon cu lungime de 20 m pe care se aflau montate 10 cârlige. Acestora le-au fost în­toc­mite acte de constatare pen­tru comiterea infracţiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole na­turale, prin orice metode şi mij­loace, al peştilor şi al altor vie­ţuitoare acvatice, în pe­rioada de prohibiţie şi în zo­ne­le de protecţie faptă prevăzută şi pedepsită de art. art. 64, lit. e, din OUG 23/2008 modificată şi completată de legea 317/ 2009 privind pescuitul şi ac­va­cultura. Uneltele folosite la să­vâ­rşirea faptei au fost ridicate în ve­derea confiscării şi au fost pre­date inspectorului piscicol din ca­drul Agenţiei Naţionale pentru Pe­s­cuit şi Acvacultură Mehedinţi – Fi­liala Oltenia. Actele de cons­ta­tare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea pen­tru continuarea cercetărilor.