Poliția face educație și informare anti-COVID pe timp de noapte!


Week-end-ul trecut, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, reiese dintr-un comunicat oficial de presă: „Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 298 de societăți comerciale, 660 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 5.500 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 311 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, 44 din acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea sancțiunilor fiind de peste 39.000 de lei”.
În cursul nopții trecute, poliţiştii vâlceni au derulat acțiuni de informare a cetăţenilor cu privire la noile măsuri instituite privind restricțiile de circulație, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-CoV -2.