Piperea, noul „client favorit” al lui Zaremba


• omul PCC-ului în România contestă vehement planurile optimiste ale administratorilor judiciari și spune că situația combinatului e infinit mai sumbră decât se declară oficial
piperea zaremba

Wojciech Zaremba n-a venit în România să câștige nici un concurs de popularitate iar simpatia dobândită printre români nu este vreo prioritate pentru polonez. E clar. Declarațiile și luările sale de poziție referitoare la combinatul pe care l-a „faultat” cum a putut mai bine nu mai sunt o noutate. Frecvența lor, însă, da. La fel și varietatea lor. Astfel, Zaremba și-a îndreptat acum luneta criticilor asupra avocatului bucureștean, Gheorghe Piperea,  unul dintre administratorii judiciari ai OLTCHIM-ului.  De ce? Pentru că aduce în prim-plan o stare mult fardată a problemelor combinatului și că planul de reorganizare nu e nimic din ceea ce se anunță: „Activitatea Oltchim a înregistrat rezultate pozitive, respectiv EBITDA lunar pozitiv începând cu octombrie 2014. Aceste rezultate pozitive s-au înregistrat, în principal, datorită eforturilor conjugate ale actualei echipe de conducere şi ale salariaţilor, concretizate prin recâştigarea încrederii clienţilor externi, prin faptul că societatea poate livra fără întreruperi şi de o calitate superioară produsele contractate şi, într-o pondere redusă, ca urmare a scăderii preţului la petrol” suna raportul oficial întocmit de Piperea. „Avem doar trei indicatori ai Oltchim. Nu este prezentată situaţia financiară reală, cu pierderea netă. Nu avem precizat nivelul datoriilor şi cum au evoluat acestea în perioada insolvenţei. Eu am informaţii că balanţa iese pe pierdere netă în 2014, iar situaţia companiei s-a degradat în ultimii doi ani. În acest context, este neserios să prezinţi totul cu optimism” s-a confesat polonezul în Bursa.ro.  La 9 februarie, este așteptat să fie publicat și planul de reorganizare.