Pieton după… o lună de la obținerea permisului


Astăzi (10 ianuarie, n.r) polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe D.N. 64, pe raza localității Râureni, un autoturism ce rula cu o viteză de 124 de km/h, pe un sector de drum cu limită de 50 km/h. Polițiștii au tras conducătorul auto pe dreapta, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că acesta este un tânăr de 18 ani, din comuna Frâncești, care a dobândit dreptul de a conduce cu mai puțin de 30 de zile în urmă. Tânărul a rămas pieton pe o perioadă de 90 de zile și a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2900 lei.