Personalul și beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni au fost vaccinați


Dat fiind riscul de infectare cu coronavirus şi vulnerabilitatea specifică vârstelor înaintate, beneficiarii găzduiţi de Căminul pentru persoane Vârstnice din Ostroveni au fost vaccinaţi anti-Covid 19. Procesul s-a desfășurat din chiar prima zi a etapei a II-a a campaniei de vaccinare, respectiv în 16 ianuarie 2021, cu sprijinul unei echipe mobile care s-a deplasat la instituţia ce funcţionează în subordinea Primăriei Râmnicului. Dintre cei 54 de seniori aflaţi la acest moment în centru, 49 s-au vaccinat, patru au refuzat vaccinarea, iar o persoană a prezentat contraindicaţii medicale (aceasta se afla sub tratament cu antibiotice).
Conform procedurilor, persoanele nevaccinate vor trebui să respecte în continuare restricţii printre care menţinerea regulilor de distanţare sau limitarea vizitelor. În ceea ce priveşte personalul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, acesta a fost imunizat în cadrul etapei I a campaniei de vaccinare, iar acum se află la faza de rapel, programată pentru week-end-ul care urmează.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea