Pe Valea Oltului, cinci bulgari s-au aflat la un pas de moarte


• totul ca urmare a unui carambol rutier

Dintr-un raport al Poliției vâlcene aflăm că în noaptea de 30/31 martie, în jurul orei 01.30, Genchay Y., de 35 ani, cetăţean bulgar a condus o autoutilitară, ce tracta o remorcă pe DN 7 – Câineni, în afara localităţii, din direcţia Rm. Vâlcea – Sibiu şi la km 238+600, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a părăsit partea carosabilă spre dreapta şi a lovit un stâlp din beton. După producerea incidentului, ansamblul de vehicule a revenit pe partea carosabilă, însă a urmat un adevărat carambol. Remorca a fost lovită de un autoturism condus de Nicolae H., de 59 ani, din Bucureşti, după care a fost lovită şi de un alt autoturism condus de Florin C. Laurenţiu, de 34 ani, din municipiul Craiova. Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei şi a patru pasageri din acesta după cum urmează:
– Genchay Y., diagnostic fractură oase gambă dreapta, policontuzii prin accident rutier;
– Mehmet S., 32 ani, bulgar, diagnostic fractură fără deplasare perete lateral sinus maxilar, policontuzii;
– Sebaydinov A., 30 ani, bulgar, diagnostic TCF prin accident rutier, fractură parcelară oase nazale, plagă contuză piramidă nazală, contuzie gleznă, policontuzii;
– Sevilen C., 33 ani, bulgar, diagnostic contuzie genunchi drept şi stâng, contuzie cot stâng cu plăgi superficiale;
– S. I., 9 ani, bulgar, diagnostic, suspiciune TCC prin accident rutier.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurării producerii evenimentelor rutiere.