Patru pistolari și sute de cartușe


Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au constatat patru  infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi au indisponibilizat atât  patru arme letale şi neletale cât şi 836 bucăţi de muniţie.
Marți, poliţiştii din cadrul Biroului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe linia verificării deţinătorilor de arme şi scoaterii din circuitul civil a armelor deţinute ilegal,  pe raza judeţului Vâlcea şi au depistat patru bărbaţi care deţineau la domiciliu, fără drept, arme şi muniţie, după cum urmează:
S.P., de  93 de ani, din comuna Dănicei, deţinea la domiciliu, fără drept, o armă letală de vânătoare, calibru 12/2, fără muniţie, pe care nu o depusese la un armurier autorizat după expirarea perioadei de vala­bili­tate a permisului de armă; De ase­me­nea, P.E., de 55 de ani, din comuna Guşoieni, deţinea la domi­ciliu, fără drept, o armă de tir sportiv, ca­li­bru 5,5 şi 23 de proiectile metalice;
S.M., de 56 de ani, din comuna Lungeşti, deţinea la domiciliu, fără drept,  un pistol de autoapărare şi 13 cartuşe, iar P.D., de 49 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, deţinea la domiciliu, fără drept, o armă de tir sportiv, calibru 4,5 şi 800 proiectile metalice.
Faţă de persoanele în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespec­ta­rea regimului armelor şi al muni­ţiilor, prevăzute de Codul Penal, iar armele şi muniţia, deţinute fără drept, au fost confiscate.