Patru dintre cele mai semețe mănăstiri ale Vâlcii


În contextul manifestărilor dedicate „Anului Comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești” în data de 28 septembrie 2016 va fi săvârșită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, slujba de sfințire a Mănăstirii Antim din Râmnicu-Vâlcea și va avea loc Proclamarea canonizării Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu și Meletie și Neofit de la Mănăstirea Stânișoara. În acest sens, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat joi, 15 septembrie 2016, o vizită de prezentare a mănăstirilor Antim, Govora, Turnu și Cozia.

„Cozia cea mică și nouă”

Prima și cea mai nouă dintre destinațiile monahale din județul nostru va avea un program special peste exact două săptămâni. Astfel, în ziua de 28 septembrie 2016, biserica Mănăstirii Antim, o replică a bisericii de la Cozia, va fi sfinţită de doi patriarhi, Patriarhul României şi Patriarhul Antiohiei, acesta din urmă cu reşedinţă în Siria – acolo unde se întâmplă atâtea atrocităţi, un genocid, unde vedem că sunt creştini care sunt decapitaţi, omorâţi, şi devin sfinţi, ca primii mucenici ai primelor veacuri creștine, pentru credinţa lor -, şi de foarte mulţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, se va face şi proclamarea canonizării a patru noi sfinţi: Sfinţii Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, prăznuiţi în ziua de 5 octombrie, şi Sfinţii Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, prăznuiţi în ziua de 3 septembrie. Va fi sfinţită şi racla cu moaştele Sfântului Efrem cel Nou, care va deveni ocrotitorul acestei sfinte mănăstiri. Mănăstirea Antim, care poartă numele Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, va primi şi o copie după icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Troian din Bulgaria.

Sfânta Maria cu aripi, unicat în ortodoxie

Sfânta Mănăstire Govora, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, are o icoană unică în ţară, dar şi în lume. Aceasta se află deasupra uşii de la intrarea în lăcaşul de cult şi o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi şi cu Sfântul Acoperământ. Icoana a fost pictată între anii 1700-1711 de zugravii Şcolii brâncoveneşti de la Horezu.
În fiecare an, pe 15 august, credincioşii se adună aici într-un număr mare, să se roage la icoana Maicii Domnului, icoană mai rar pictată în bisericile din ţară la o scară atât de mare. Una dintre cele mai vechi din ţară, aflată la doar 18 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Govora se numără printre cele mai vechi din ţară, fiind ridicată parţial în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul. Data la care s-a aşezat crucea pentru sfinţirea acestui frumos aşezământ rămâne încă tăinuită. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare, în perioada domniei lui Vlad Ţepeş, pentru ca, după aceea, între anii 1492-1496, să fie refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab face mănăstirii o reparaţie totală, în vederea instalării tiparniţei dăruite de mitropolitul Petru Movilă de la Kiev. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în perioada anilor 1710-1711, mănăstirea a fost restaurată şi extinsă. Tot atunci, a fost realizată şi pictura icoanei care o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi. Icoană realizată de zugravii şcolii Brâncoveneşti. Icoana, care se află chiar deasupra uşii de la intrarea în mănăstire este unică în ţară, dar şi în lume. Chiar dacă o asemenea icoană mai poate fi regăsită la Lainici, aceea este realizată la dimensiuni mult mai mici faţă de cea aflată la Mănăstirea Govora. Istoricul ei este legat de „zugravi”, cum se numeau pictorii pe vremea lui Brâncoveanu, dar şi de Şcoala Brâncovenească de la Horezu, unde s-au format primele grupe care au executat picturile mănăstirii Hurezi, alături de Ioan de la Horezu.
Istoricii spuneau, în perioada interbelică, despre această icoană că este una dintre cele mai valoroase picturi care s-a păstrat din anii 1700. Cei care au realizat această pictură au avut cu siguranţă cunoştinţe şi credinţă în Dumnezeu, precum o aveau domnitorii şi strămoşii noştri. Fără cunoştinţele vaste din Sfânta Scriptură, nu ar fi putut realiza o pictură de o asemenea valoare. În acest sens, mărturie stau rândurile scrise de Ioan Evanghelistul. „Maicii Domnului i se dau aripile marelui vultur, ia pruncul şi zboară din faţa balaurului în pustie, pentru un timp”, se menţionează în capitolul 12 din Apocalipsa. Conform spuselor maicii stareţe, acesta pare să fie singurul text care aminteşte de aripile Maicii Domnului. Despre Acoperământul Maicii Domnului, datele au apărut ceva mai târziu, undeva în jurul secolului XVII la periferia Constantinopolului, însă tot pictorii de la Şcoala Brâncovenească de la Horezu au fost cei care au preluat acest motiv în pictura religioasă. Semnificaţia acestui acoperământ, dar şi a faptului că tot mai mulţi credincioşi vin la mănăstire se leagă de faptul că Maica Domnului i-a ajutat şi îi ajută pe toţi cei care îi cer ajutorul.

Mănăstirea Turnu, sihăstrie și rugăciune

Este considerată, pe drept, una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină, așezată într-un loc retras pe malul stâng al Oltului, sub Muntele Cozia, la doi kilometri de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân. Accesul spre ea a fost deosebit de greu, timp de secole. Din partea sudică, se ajungea cu trăsura de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul râului: spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui și coborau în satele Loviștei. Chiar și marele geograf George Lahovari menționa, în secolul al XIX-lea, că numai „piciorul și calul pot pătrunde acolo”. Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită „Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis “Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu”, iar in cele din urmă, „Mănăstirea Turnu”.
Prin veacurile al XV-lea și al XVI-lea s-au retras câțiva călugări de la Mănăstirea Cozia, trăind la început într-o desăvârșită sărăcie, adăpostiți în colibe și case de lemn. Dintre sihaștri retrași aici cei mai renumiți au fost tocmai pustnicii Daniil și Misail, ale căror chilii (săpate în stâncă) se văd și astăzi. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, adunându-se mai mulți sihaștri, ieroschimonahul Misail a ridicat aici o mică biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, întemeind astfel „Schitul Turnu”.
În anul 1676, după ce egumenul cozian Varlaam a fost promovat episcop al Râmnicului, acordă o grijă deosebită pustnicilor de la Turnu; ajungând apoi mitropolit al Țării Românești, construiește o bisericuță din piatră și cărămidă pe vechea temelie, a bisericii de lemn, așezând sub ea moaștele cuvioșilor Daniil și Misail. De atunci, ea fiind o așezare monahală cu viață statornică, sub oblăduirea Mănăstirii Cozia.
Biserica veche, de la intrare, a fost ridicată în anul 1676, pe locul alteia din lemn, ctitoria fostului episcop de Râmnic, Varlaam, mitropolitul Țării Românești, stins din viață în anul 1702. În prezent, la Mănăstirea Turnu, viețuiesc peste 25 de monahi și frați, în muncă și rugăciune.

Cozia, giuvaerul Văii Oltului

Mânăstirea Cozia este cea mai frumoasă și mai importantă ctitorie a Voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), precum și una din cele mai frumoase așezări monahale din sud-estul Europei. Construită între anii 1386 (sau 1387, după alte surse) – 1388 și restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, Mânăstirea Cozia este un monument istoric de arhitectură de importanță națională. Complexul arhitectural înscris pe Lista Monumentelor Istorice cuprinde Biserica „Sf. Treime” (VL-II-a-A-09697.01), Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” (VL-II-a-A-09697.02), Paraclisul „Duminica Tuturor Sfinților” (VL-II-a-A-09697.03), Trapeza (VL-II-a-A-09697.04), Bolnița “Sf. Apostoli” (VL-II-a-A-09697.05) și corpul de clădiri ale incintei – laturile de nord, est și sud (VL-II-a-A-09697.06).
Înfățișarea actuală a mânăstirii este dată de un șir lung de restaurări de-a lungul secolelor. Restaurările cele mai importante au fost făcute de Neagoe Basarab în 1517, de egumenul Amfilohie la sfârșitul secolului al XVI-lea, de Șerban Cantacuzino în secolul al XVIII-lea, de Comisiunea Monumentelor Istorice între anii 1920 și 1930 și de Direcția Monumentelor Istorice între anii 1958 și 1960. Prin efortul financiar al călugărilor de la Cozia, între 1983 și 1985 a fost restaurată pictura murală din Biserica Sf. Treime (cunoscută ca Biserica Mare), iar începând cu anul 2000 s-a introdus încălzirea geotermală și au fost realizate ample lucrări de reparații și întreținere a mânăstirii.
Biserica Mare a Mânăstirii Cozia, ce poartă hramul Sf. Treime, este o realizare arhitecturală și artistică de mare valoare, remarcându-se prin elemente de construcție originale, ce integrează în mod natural caracteristicile stilului bizantine cu cele ale arhitecturii balcanice și artei autohtone a zidirii bisericilor în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Ridicată de un arhitect sârb chemat de Mircea cel Bătrân în Țara Românească, Cozia este o variantă a monumentelor din această școală sârbească din zona Moravei (Kruševac, Veluce, Naupara, Ljubostinja, Rovanica, Calenic). De asemenea, biserica impresionează nu doar prin aspect, ci și prin durabilitatea sa spectaculoasă, care i-a permis să rămână în picioare timp de peste șase secole.
Biserica Sf. Treime este construită din piatră de talie (conform dexonline.ro: piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării) și cărămidă, grosimea zidurilor exterioare fiind de 1,3 m. Planul bisericii este triconc (conform dexonline.ro: înscrie trei abside opuse intrării, racordate între ele prin intermediul unui dreptunghi), fiind structurat inițial în altar, naos, pronaos. Naosul este foarte spațios, deasupra sa fiind înălțată o turlă. Zidul care desparte naosul și pronaosul are grosimea de 1,4 m. Pronaosul are forma aproape pătrată și este acoperit la rândul său de o boltă semicilindrică. Pridvorul a fost adăugat abia în 1707, iar inscripția, care a fost și ea înlocuită în repetate rânduri, citește: „Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă Biserică, de creștinul Domn al Țării Românești, Io Mircea Voevod, la leat 6894-1386 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâiu, pentru mulțimea anilor, au luat iarăș această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s’ au îndurat, în zilele Prea Luminatului Domn Constantin B. B. Voevod, fiind Mitropolit al Țării Românești Kir Teodosie și ostenitor Kir Antim (Ivireanul) Episcopul de Râmnic, leat 7215-1707, în egumenia Prea cuv. Kir Mihail.”
La exterior, Biserica Mare de la Cozia impresionează prin eleganța, varietatea și bogăția ornamentației executate în piatră (arcaturi, ferestre și rozete cu ancadramente unice, motivul vulturului bicefal bizantin, cruciulițele din jurul rozetelor etc).
La interior, conform tradiției, pronaosul este destinat funcției funerare, el adăpostind mormântul lui Mircea cel Bătrân, mormintele altor membri ai familiei sale: doamna Mara, Mihail Voievod, Dan Voievod, al Maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul, al Mitropolitului Varlaam și ale altora.
Catapeteasma originală, de lemn, a fost distrusă de foc, cea actuală, de zid, realizată în tehnica stucaturii, datând din 1794, din timpul domniei lui Alexandru Moruzi. Împreună cu icoanele împărătești, ea a fost făcută de Teodosie, egumenul Coziei. Zugrăveala actuală a catapetesmei datează din 1907, când a fost realizată de pictorul Covaci, în timpul Episcopului Atanasie.
Pictura din pronaos și dintr-o mică parte din naos și altar datează din secolul al XIV-lea, fiind considerată al doilea ansamblu pictural din Țara Românească, ca vechime, după cel de la Biserica domnească din Curtea de Argeș. Pictura naosului și altarului a fost refăcută în epoca brâncovenească, între anii 1704-1705, de Preda și fiii săi: Ianache, Mihail și Sima, la inițiativa jupânului Șerban Cantacuzino biv vel Paharnic, feciorul spătarului Drăghici. Familia Cantacuzinilor este pictată la intrare în naos pe partea stângă, în dreapta aflându-se tabloul votiv al lui Mircea, care îl reprezintă pe voievod alături de fiul său Mihail, ținând în mâini biserica și închinând-o Sfintei Fecioare Maria cu Iisus în brațe. Pictura pridvorului a fost realizată între anii 1705-1707 de Andrei, Constantin și Gheorghe. Pictura murală a Bisericii Mari a fost restaurată în anii ‘80 de un colectiv de 12 pictori specialiști. Lucrările de restaurare la altar, turlă și pridvor s-au definitivat în 1984, iar în naos s-au executat parțial. În 1985 s-a finisat spălarea picturii din secolul al XVIII-lea și s-a pus în valoare lucrarea cea mai prețioasă, pictura originală din secolul al XIV-lea din pronaos.

Posting....