Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 mai 2020

Participanții la „Ziua Ștafetei – Acum eu decid!”, premiați


În data de 17 decembrie, la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, a avut loc finalizarea proiectului «Ziua Ștafetei – Acum eu decid!». Proiectul se referă la posibilitatea cunoașterii și practicării unei meserii de către liceeni alături de un mentor. La eveniment, au participat elevii liceului care, de altfel, au și organizat festivitatea de premiere. Aceștia au vorbit deschis despre experiența lor în cadrul proiectului: despre ce au învățat, despre cum s-au simțit și la fel au făcut și mentorii invitați. Deși cei mai mulți dintre participanți și-au ales ca domenii de activitate Medicina și Poliția, coordonatoarea proiectului, Gabriela Cocoș a găsit elevilor mentori din domenii diverse: teatru, web design, jurnalism, comunicare, arhitectură, educație, aviație etc. Atmosfera, extrem de plăcută creată de elevi, dar și discuțiile și părerile sincere ale acestora, au convins mulți dintre colegii lor prezenți în sală să participe la proiect anul viitor. Ștafetele predate de mentori au fost primite cu încântare de către elevi, care au declarat că vor participa alături de colegii lor novici la următoarea ediție a proiectului. Unii dintre ei doresc să experi­menteze aceeași meserie, pe când alții doresc să testeze și alte opțiuni. Oricare ar fi dorințele lor, proiectul „Ziua Ștafetei – Acum eu decid!” continuă și în 2016.
Cristina POPA

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Actualitate