„Până nu va fi masă de carne nu se face nimic cu DN7D”


• susține viceprimarul comunei Câineni, Achim Trocaru

Adevărata problemă a autorităților locale din Câineni, și nu numai, o reprezintă starea jalnică a DN 7D, drum ce trece și prin localitatea păstorită de edilii Ion Nicolae și Achim Trocaru. DN7D, drum național, dar care arată mai rău ca o simplă uliță, poate oricând pune viața în pericol a cetățenilor. Semnalul a fost tras, recent, și de „vicele” din Câineni. „DN7D, în zona Greblești,  arată jalnic. S-a surpat zidul de sprijin mai mult și cred că până nu mor oameni nu se va lua vreo măsură. Am făcut adrese peste adrese la cei de la Drumuri Naționale și abia s-au urnit și au pus două semne de circulație că drumul este grav avariat. Trec microbuze pe ruta Sibiu – Perișani și nici nu vreau să mă gândesc la vreo tragedie…Până nu va fi masă de carne, nu se face nimic pe DN7D”, a declarat, pentru ziarul nostru, viceprimarul Achim Trocaru.

Până una, alta, „vicele” a făcut și patru adrese către Ministerul Transporturilor, în acest sens, atașând și poze cu starea drumului. Nicio reacție…