Până la finele anului, Buneștiul așteaptă 17 miliarde de la Ministerul Dezvoltării sau… Moș Crăciun!


• pentru amplele lucrări de asfaltare efectuate, administrația are de primit un „viscol” de bani

Pentru edilul pesedist al Bu­neștiului, anul care stă să apună este unul dificil. Obișnuit cu inves­tiții peste investiții, Viorel Radi (foto) mai trage nădejde pentru ultimele zile din decembrie: „2016 a fost un an slab din punct de vedere al investițiilor, cred că pentru toți primarii. S-au alocat foarte puțini bani pentru investiții. Luați situația mea, de-aici de la Bunești: eu am contract cu Ministerul Dezvoltării, am executat lucrările planificate în contract, adică asfaltări, dar sumele de 17 miliarde nu s-au alocat nici până la această oră! Am depus întreaga documentație necesară la Ministerul Dezvoltării și nu am primit nici un ban. Ba chiar le-am depus înainte de termen și mi le-au restituit pe motiv că nu sunt bine făcute actele, iar la expirarea termenului mi s-a cerut aceeași situație pe care o depusesem prima dată. N-aveau bani și au găsit soluția asta… Sperăm ca, până la sfârșitul anului, să primim banii, am fost la Minister, am vorbit și cred că la rectificarea asta, s-au alocat niște bani… Sigur, nu știu exact!”
Viorel Radi spune că, din punct de vedere al lobby-ului, Vâlcea stă din ce în ce mai prost și că noua trupă de parlamentari este mult prea „verde” ca să poată ajuta vreun edil să deschidă vreo ușă pe la ministerele bucureștene: „Votul pe liste este de preferat celui uninominal. La uninominal au ieșit în față numai cei cu banii mulți, competențe mai puține… Mă gândesc acum că partidele au filtrat mai bine oamenii, s-a făcut o selecție mai riguroasă. Cel puțin, sper! Deși dacă mă uit mai bine la listele astea nu cred că are cine să-mi deschidă mie vreo ușă de ministru pe unde-mi arde mie buza! Acesta e adevărul, nu trebuie să se supere nimeni…”.