Pădurea Cotoșmanu, igienizată


Zilele trecute, silvicultorii vâlceni, alături de angajații Direcției Județene de Sport și Tineret Vâlcea au igienizat pădurea Cotoșmanu, o zonă unde, frecvent, se adună deșeuri. Au fost adunate, în urma acestei acțiuni, trei tone de gunoi. Directorul DJST Vâlcea, Bogdan Marinescu, a ținut să ofere și un sfat celor care au urmărit acțiunea de salubrizare: „Sperăm ca prin această acțiune să dăm un exemplu pentru toți ceilalți și să se conștientizeze că, prin astfel de activități, copiii noștri vor crește într-un mediu curat. Bine ar fi însă ca toți ce trec pe aici și nu numai să arunce la coș sau să facă curat la plecare”.
Direcția Județeană de Sport și Tineret Vâlcea a participat la acțiunea de igienizare a pădurii Cotoșmanu ca partener al Direcției Silvice Vâlcea, fiind angrenați 10 salariați ai instituției. Parteneriatul cu Direcția Silvică Vâlcea se întinde pe tot anul, vizând mai multe zone în care se vor desfășura acțiuni de salubrizare.