„Pădure fără uscături nu există. Și salariații noștri fac greșeli”


• declară Gheorghe Mihăilescu, șeful Direcției Silvice Vâlcea, referindu-se la circulația masei lemnoase

Cu noul sistem de monitorizare a transportului masei lemnoase, nu prea se mai mișcă în front sau, cel puțin, rar sunt cei care scapă de „Radarul pădurii”. „Masa lemnoasă pleacă cu documente. Traseul este verificat electronic. 20 m.c. de lemne pleacă din punctul acesta, atât trebuie să și ajungă la destinație. Noi marcăm arborii, se taie și, pentru a nu exista probleme pe traseu, cei care transportă masa lemnoasă trebuie să dețină avizele necesare. Am făcut apel și la cetățeni. Unii au înțeles, alții ignoră avertismentul. Acum, sâmbătă, duminică mai pleacă la drum și fără documente. Dar sunt prinși. De multe ori, trebuie să recunosc, nici salariații noștri nu fac lucrurile ca la carte. Neglijează să dea documente de însoțire a lemnelor, de proveniență a acestora, iar când ajung pe stradă sunt prinși de polițiști. Pădure fără uscături nu există. Sunt conștient de acest lucru și fac eforturi pentru a-i convinge că așa nu e bine”, a declarat Gheorghe Mihăilescu, șeful Direcției Silvice Vâlcea.

Posting....