OFL a premiat excelența și activitatea doamnelor liberale.


Doamnele liberale din toată țara s-au reunit duminică, 6 aprilie, pentru a treia ediţie a Galei Femeilor Liberale, derulată la Palatul Parlamentului, sala „CA Rosetti”. Gala a fost ocazia de a face bilanțul activității de peste an, dar şi premierea celor mai importante acţiuni ale organizaţiilor locale ale OFL care promovează politici liberale în sprijinul familiei, în special în domeniile educaţie, mediu, sănătate, social, antreprenoriat şi liberalism. Președintele Crin Antonescu a fost invitatul special al celei de-a treia ediții a galei, alături de lideri și membri marcanți ai partidului: Mariana Câmpeanu, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Mihai Voicu, Teodor Atanasiu, Răducu Filipescu, Rareș Mănescu, Varujan Vosganian, Gigel Știrbu, Eugen Nicolăescu, Cristina Pocora, Marian Petrache, Petre Roman, Ciprian Dobre, Cristian Bușoi. „Femeia liberală întruchipează curajul, inițiativa, încrederea. Femeia liberală se definește prin independență, se distinge prin a fi o femeie liberă, fără constrângeri și demnă. Lumea ei este antreprenoriatul, familia, inițiativa. Universul ei este liberalismul”, a declarat Lucia-Ana Varga, preşedinte OFL.

Organizaţia Femeilor Liberale continuă, de trei ani, în proiectul politic „Femeile liberale pot ajuta România” să se concentreze asupra politicilor în sprijinul familiilor din România şi să susţină femei de valoare care să vină cu proiecte politice concrete în domenii precum educaţie, sănătate, mediu, social sau antreprenoriat. La aceasta gală, OFL Vâlcea, prezentă cu o delegație de 20 de persoane, a primit un trofeu pentru proiectele în domeniul educației derulate în anul 2013 în cadrul programului „OFL în sprijinul familiilor din România”.  „Aveți în echipa liberală de la Vâlcea femei puternice si determinate, unite în primul rând prin principii și asta se va vedea în rezultatele de la alegerile din acest an. Echipa OFL Vâlcea va sprijini eurocampionii din mai si campionul din noiembrie”, a declarat președintele OFL Vâlcea, Mihaela Andreianu.