Obligaţii declarative cu termen în luna octombrie 2011


finante_sediu• Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, în luna octombrie 2011, trebuie să depună la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos

Până la 7 octombrie:- Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna septembrie 2011 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009. Până la 10 octombrie: – Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Băncii Naţionale a României de la data aderării la Uniunea Europeană – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007 cu modificările şi completările ulterioare; – Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007; – Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007.

Până la 25 octombrie: – Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie/trimestrului III 2011. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, modificat prin OPANAF nr. 73/2011; – Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii septembrie 2011. Reglementare: HGR nr. 1.397/2010; – Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar/trimestrial/semestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie/ trimestrului III 2011. Reglementare: art. 156 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 183/2011;  – Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011;- Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare, formular 390 VIES, pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna septembrie 2011. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010 cu modificările şi completările ulterioare; – Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, pentru asocierile fără personalitate juridică constituite între contribuabili (persoane juridice străine cu persoane fizice nerezidente pentru activităţi din România; persoane fizice rezidente asociate cu persoane fizice române pentru activităţi din România şi străinătate), pentru trimestrul III 2011. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008 cu modificările şi completările ulterioare; – Declaraţia privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, formular 225, pentru trimestrul III 2011. Reglementare: OPANAF nr. 2.600/2010;- Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie 2011. Reglementare: OMEF nr. 2.371/2007.