O nouă festivitate „Nunta de Aur” la Primăria Râmnicu Vâlcea: 21 de cupluri au fost premiate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie


Primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Carmen Preda au fost joi, 5 decembrie, gazdele ultimei festivităţi „Nunta de Aur” din anul 2019. Cu acest prilej, 21 de cupluri de râmniceni au primit „Diploma de fidelitate”, o floare, precum şi tichete sociale în valoare de 600 de lei. După desfășurarea acestui frumos moment, numărul perechilor care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie în anul 2019 a ajuns la 110, un total de 2.235 de cupluri fiind sărbătorite de la debutul acestei acţiuni (în anul 1999) şi până în prezent.

20 de râmniceni au intrat în „Clubul Longevivilor”

Zilele acestea, tot în contextul sărbătorilor de iarnă, alţi 20 de nonagenari au intrat în „Clubul Longevivilor”. Ei au fost premiaţi, la domiciliul lor sau la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, cu tichete sociale cu valori de 500 de lei (pentru grupa de vârstă 90 – 94 de ani) sau de 700 de lei (pentru grupa de vârstă 95 – 99 de ani). Numărul vârstnicilor care au fost aniversaţi în anul 2019 în cadrul acestei iniţiative a ajuns la 81.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea