O învățătoare, eliminată de la Titularizare


Examenul de titularizare s-a desfășurat săptămâna trecută, aducând în prim-planul educației vâlcene sute de dascăli. S-au înscris 564 de cadre didactice, s-au prezentat 449, din care s-au retras 89 din care 73 invocând motive personale, iar 16 – cauze medicale. Un singur candidat a fost eliminat din examen, fiind prins încercând să copieze cu ajutorul telefonului și a unor căști. Dascălul respectiv nu mai are voie să profeseze în anul școlar 2016-2017. Potrivit declarației Isabellei Ioniță (foto), purtător de cuvânt IȘJ Vâlcea, a existat un singur centru de examinare, respectiv la Liceul Tehnologic Ferdinand I. Titularizarea a vizat 35 de discipline, amintind: alimentație publică, arte vizule, chimie, fizică, consiliere psihopedagogică, educație fizică și sport, educație muzicală, educație tehnologică, geografie, informatică, Limba engleză, Limba franceză, Limba română, Religie ortodoxă, mecanică etc.
Primele rezultate se vor afișa pe 27 iulie la sediile inspectoratelor școlare, urmând depunerea contestațiilor, rezolvarea acestora, iar rezultatele finale se vor afla pe 3 august.