O HOAȚĂ MICĂ, prinsă de polițiști


La data de 11 ianuarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați de un bărbat de 46 de ani, cu privire la faptul că, din autoturism i-a fost sustrasă o borsetă în interiorul căreia se aflau mai multe documente și un card bancar. Polițiștii au stabilit că bărbatul și-a lăsat parcat autoturismul pe Calea lui Traian, cu portiere închise, dar neasigurate, iar o persoană necunoscută a pătruns în autoturism de unde i-a sustras borseta în cauză.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au identificat o tânără de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, bănuită de comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea