Un vâlcean a mers cu remorca neînmatriculată până în județul Sibiu


La data de 10 martie 2024, în jurul orei 14.00, în zona kilometrului 316 al sensului Deva – Sebeș, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au oprit un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă. Polițiștii sibieni au constatat că ansamblul era condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, domiciliat în județul Vâlcea. Din verificările efectuate a rezultat că remorca este neînmatriculată, pe numele șoferului fiind întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 334, alineatul 3 din Codul penal.