„O afacere istorică”


Familia comunității europene a convenit asupra finanțării, printr-un împrumut comun, pentru a reface economiile. A fost nevoie de un asemenea summit prin care șefii de stat și de guverne au convenit asupra planului de redresare în data de 21 iulie 2020. În fața ultimei provocări, Uniunea Europeană a alocat suma de 750 de miliarde de euro pentru refacerea economiilor celor 27 de state membre. Președintele României, Klaus Iohannis, a obținut un succes uriaș la negocierile de la Consiliul European, aflat în  Bruxelles. După lungi discuții, președintele a obținut pentru statul român un pachet financiar de 79.9 miliarde de euro, pentru exercițiul financiar 2021-2027 și din Planul de recuperare economică.
În fața amplorii pagubelor provocate de către virus, deputatul de Vâlcea Cristian Buican menționează că acești bani vor fi folosiți pentru reformarea și modernizarea marilor sisteme publice. O parte importantă dintre sumele alocate vor fi folosite pentru relansarea economică și pentru reclădirea economiei românești afectată în ultimii ani de guvernările dezastruoase, precum și de criza economică generată de pandemie.
Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este de părere că va trebui să accelerăm toate procedurile pentru pregătirea Acordului de parteneriat, privitor la bugetul Uniunii Europene 2021-2027. De asemenea, trebuie să accelerăm elaborarea planului de recuperare pe care va trebui să îl prezinte fiecare țară în parte, astfel încât să fundamentăm solicitările de finanțare. Acest plan va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a începe proiectele și pentru a începe deja să primim acești bani pentru dezvoltare. Decizia de la Consiliul European este una fundamentală pentru că astfel se vor pune bazele necesare finanțării tuturor proiectelor de dezvoltare pentru România. Cu acești bani, guvernul liberal va finanța infrastructura de transporturi, infrastructura energetică, infrastructura din sănătate, infrastructura din educație, se vor face investiții în dezvoltarea locală, va fi acordat un sprijin pentru  mediul economic și cel de afaceri.
„Am ajuns la un acord istoric. Un acord care prezintă o Uniune Europeană solidară și integrată. Succesul României la aceste dezbateri a avut loc, în primul rând, datorită diplomației purtate de către președintele Klaus Iohannis precum și faptului că acesta este un lider respectat de partenerii euro-atlantici. Cei mai mulți bani vor fi folosiți pentru dezvoltare, pentru reconstrucție, pentru sistemul sanitar, pentru sistemul de educație, pentru infrastructură. Toate aceste investiții vor fi realizate cu banii europeni care au fost obținuți de către Președintele României”, a declarat deputatul Cristian Buican.
• Biroul de Presă al PNL Vâlcea