„Nu voi pactiza vreodată cu slugi interesate”


Decizia luată joia trecută de Biroul Politic Județean al PNL Vâlcea a surprins multă lume, dar situația din alte județe din Oltenia arată că liberalii sunt deciși să facă curățenie, cu orice preț. Vizibil deranjat de decizia BPJ, Bogdan Argeșanu Popescu a transmis: „La propunerea lui Cristi Buican, Biroul Politic Județean al PNL Vâlcea a luat hotărârea de a mă demite din funcția de Președinte al PNL Râmnicu Vâlcea și de a dizolva Biroul Politic local cu motivarea «rezultate slabe la alegerile europarlamentare». În fapt, Organizația PNL Râmnicu Vâlcea, în mandatul meu de șase luni ca președinte, a obținut un procent de 22,5% (10150 voturi) din voturile râmnicenilor, însemnând cu aproximativ 500 de voturi mai puțin decât PSD + M. Gutău, ca primar în funcție. Istoricul din anul 2004 și până la această dată arată faptul că, în Râmnic, indiferent de natura alegerilor, PNL nu a obținut vreodată mai mult de 5.600 de voturi. Ca o comparație, la ultimele alegeri europarlamentare, PNL Râmnicu Vâlcea a obținut 10,2%. Așadar, am convingerea că nu rezultatul este motivul acestei acțiuni, ci cu totul altul. În mandatul meu de prim – vicepreședinte și președinte, PNL Râmnicu Vâlcea a făcut OPOZIȚIE REALĂ administrației GUTĂU – PSD, ridicând, pe rând, probleme cu privire la majorarea nejustificată a taxelor și impozitelor, introducerea altor taxe mascate prin instituții subordonate Primăriei, desființării liceelor tehnologice în scopuri imobiliare, achiziționării fostei clădiri SOCOM, împrumuturile contractate de primarul Gutău Mircia, constituirea dubioasă a bugetului Primăriei, lipsa de transparență în cheltuirea banilor publici etc. Afară de pozițiile mele publice cu privire la administrația Gutău-PSD, nu a existat și nu există alte atitudini din interiorul PNL Vâlcea în această direcție. Aș vrea să cred că acțiunile PNL Râmnicu Vâlcea de OPOZIȚIE REALĂ nu au determinat distrugerea acestei organizații. La fel, este de neconceput pentru mine ca în interiorul PNL să existe servitori executanți ai lui Gutău. Din punctul meu de vedere, lucrurile nu vor rămâne așa. Voi continua să lupt pentru cauza acestei organizații cât voi putea de tare. Îi asigur pe toți susținătorii PNL Râmnicu Vâlcea și pe toți membrii PNL că NU VOI PACTIZA VREODATĂ CU PERSOANE TRANSPARTINICE SAU SLUGI INTERESATE ALE UNOR HOȚI, INDIFERENT DE CONSECINȚE! De ce a fost obstrucționată opoziția față de administrația Gutău și de ce s-a vrut desființarea unei organizații în care au fost cooptați din ce în ce mai mulți tineri? Cu siguranță vom afla împreună la timpul potrivit. Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și în echipa mea. NOI NU V-AM TRĂDAT!”.