Nu lăsa rozătoarele să îţi distrugă confortul şi să îţi pună în pericol sănătatea


Numeroase studii şi cercetări de specialitate au demonstrat faptul că rozătoarele, respectiv şoarecii şi şobolanii, continuă să se înmulţească într-un ritm îngrijorător de alert, constituind la momentul actual aproximativ o treime din numărul total al mamiferelor de pe glob. Acest lucru înseamnă în mod automat faptul că şansele ca acestea să îşi facă la un moment dat apariţia în propria gospodărie cresc semnificativ. Din fericire însă, pentru astfel de invazii există firmele de deratizare, care pun la dispoziţia celor interesaţi servicii profesionale de prevenire şi combatere a populaţiilor de rozătoare, la un raport calitate-preţ de-a dreptul avantajos.

Ce presupune operaţiunea de deratizare

Deratizarea  face parte dintr-un complex de măsuri de igienizare a mediului înconjurător, fiind o operaţiune de specialitate al cărei principal scop este de a preveni şi de a elimina înmulţirea rozătoarelor aflate într-un anumit spaţiu, fie el public sau privat. În funcţie de gradul de infestare, această procedură se poate realiza atât prin intermediul metodelor mecanice (amplasarea capcanelor cu adeziv sau a aparatelor cu ultrasunete), cât şi prin intermediul metodelor chimice (utilizarea produselor cu soluţii şi tratamente toxice în compoziţie).

De asemenea, în funcţie de momentul în care se realizează,  actiunea de deratizare soareci poate fi fie preventivă (profilactică), urmărind eliminarea în mod complet a surselor de hrană şi a spaţiilor predilecte în care şoarecii sau şobolanii se pot adăposti, fie de combatere (curativă), urmărind eliminarea rozătoarelor dintr-un anumit spaţiu ameninţat de un focar de infecţie deja activ.

Când este necesară deratizarea

Întrucât rozătoarele au capacitatea de a se înmulţi şi răspândi foarte repede, intervenţia de deratizare sobolani este necesară imediat ce aceşti inamici casnici au început să îşi facă apariţia în spaţiul casei tale sau în imediata apropiere a acesteia. Ca să îţi fie mai uşor să identifici prezenţa acestora, este indicat să ţii cont de următoarele semne ale infestării cu şoareci şi şobolani, după cum urmează: prezenţa excrementelor în jurul alimentelor şi/sau sub chiuvetă, urmele de roadere ale cablurilor de prin casă sau a altor obiecte precum canapele sau haine, deteriorarea alimentelor depozitate în anumite spaţii, mirosul specific şi pregnant al urinei sau zgomotele produse.
Nu uita că rozătoarele pot produce pagube materiale şi financiare uriaşe şi, cu atât mai grav, pot răspândi diverse boli grave la om precum rabia, trichineloza, hantavirusul, leptospiroza sau tifosul, dar nu numai, fie în mod direct, prin consumul de alimente contaminate, fie indirect, motiv pentru care este important să nu laşi situaţia să îţi scape de sub control şi să se transforme într-o criză fără precedent.
Cine poate efectua o intervenţie de deratizare

Cu siguranţă primul instinct pe care îl ai atunci când observi un şobolan sau şoricel în locuinţă este de a încerca să-i extermini, apelând la diverse metode proprii. De cele mai multe ori însă, această abordare nu dă rezultate, ba mai mult, te expune în faţa pericolului uriaş de a intra în contact direct cu rozătoarele şi de a dezvolta diverse afecţiuni ale căror consecinţe te vor urmări pe termen lung. De aceea, este necesar să laşi problema dăunătorilor în seama unei firme de deratizare, autorizată şi specializată în domeniu aşa cum este Pest Control, care să stabilească care sunt cele mai bune soluţii pentru cazul tău şi să intervină pe măsură.
Din moment ce soliciţi ajutorul unei firme de deratizare, nu numai că vei reuşi să gestionezi situaţia într-un mod eficient, ci vei beneficia şi de numeroase avantaje precum: personal calificat cu experienţă în infestările cu şoareci şi şobolani, echipamente de lucru performante de ultimă generaţie, substanţe cu grad de eficacitate maxim, avizate de Ministerul Sănătăţii şi foarte prietenoase cu mediul, şi nu în ultimul rând, servicii de calitate la preţuri reale şi corecte, accesibile pentru orice buzunar, la care se adaugă şi rezultatele garantate de lungă durată.

Cine suntem si cum ne gasiti:

PESTCONTROL este una din cele mai mari firme prestatoare de servicii DDD din Bucuresti si judetul Ilfov. Compania a trecut prin mai multe restructurari ajungand in prezent lider de piata in sectorul Dezinsectie, Dezinfectie si Deratizare.
Compania se adreseaza clientilor din sectorul rezidential si comercial industrial.
Dezinsectie, Deratizare si Dezinfectie SRL ( Servicii de deratizare ) Adresă: Strada Vigoniei 6, București 040341 – Telefon: 0765 444 422