NOI OBLIGAȚII PENTRU ANGAJATORI: Trebuie să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/ juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) toate locurile de muncă vacante, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea şi transmiterea Anexei 1A din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.
„Angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii. În acest sens, angajatorii completează şi transmit Anexa 1B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002. Locuri de muncă vacante sunt, potrivit actului normativ mai sus menționat, locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou create. Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de trei zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi, conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 76/2002”, ne-au anunțat reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea.

Sancțiuni pentru cei care nu respectă legea

„Nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 76/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei. Nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Mai multe informaţii despre prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, se pot obține de pe site-ul www.anofm.ro/ Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea”, se mai arată într-un comunicat transmis de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul Biroului Comunicare al AJOFM Vâlcea