Noi dotări, noi angajați la Spitalul Județean


Prezent la iluminarea în roz a Maternității vâlcene, mana­gerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dr. Dan Pono­ran (foto), le-a adus la cunoștiință celor prezenți o parte din planurile ce le are pentru unita­tea medicală.
„La cea de-a treia ediție a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului de Sân vreau să vin cu vestea că am achiziționat un nou mamograf. Voi face tot posibilul să avem acest aparat medical, fie că voi beneficia sau nu de sprijinul CJ Vâlcea. Mai mult, vom avea, dacă va lua concursul, și un nou medic radiolog”, a declarat chirurgul Dan Ponoran.
Așadar, pentru la anul, se anunță noi dotări la unitatea medicală vâlceană condusă de dr. Dan Ponoran, iar, până atunci, apar și noi medici în spital.