„Nici acum, nu au dispărut «căpuşele» de la Berbeşti şi Alunu”


• declară primarul Ilie Fârtat de la Horezu

În urmă cu ceva vreme, în plenul Comitetului executiv judeţean al noului PNL,  primarul Ilie Fârtat, de la Horezu, a avut o intervenţie privind situaţia actuală a judeţului Vâlcea. „Domnule, în privinţa moştenirii privind Consiliul Judeţean nu mai avem ce face, ci trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru problemele economice actuale ale Vâlcii. Şi vorbesc în special despre CET Govora şi minele de la Berbeşti şi Alunu, pentru care nu există depozite, se fură în continuare. De asemenea, acolo nu au dispărut «căpuşele» şi trebuie luate măsură, asupra cum a spus şi primarul de la Berbeşti”, a transmis Fârtat. Edilul liberal de la Horezu a insistat asupra unei mai mari seriozităţi în ce priveşte managementul CET Govora, dar şi la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri. „Chiar şi în ce priveşte Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului trebuie luate măsură, pentru că noi, primăriile, suntem între DGASPC şi beneficiari. Modul de colaborare cu autorităţile locale trebuie să se schimbe”, a mai spus Ilie Fârtat.