„N-ar trebui să existe reticențe privind cardul de sănătate”


• declară dr. Luminița Apostolescu, purtător de cuvânt DSP Vâlcea

În opinia medicului Luminița Apostolescu, purtător de cuvânt DSP Vâlcea, n-ar trebui să existe reticențe legate de cardul de asigurări de sănătate. „Trebuie tratat ca un card bancar; înlocuirea se face contracost. Nu trebuie să existe reticență. Cardul de asigurări de sănătate nu conține date legate de boli, decât la cererea și cu acordul titularului documentului. Din punctul meu de vedere, ar trebui trecute bolile cronice, cum ar fi, spre exemplu, diabetul zaharat și epilepsia și asta pentru siguranța pacientului”, a precizat dr. Apostolescu.

Pierzi sau ți se fură cardul, plătești!

Există situații când cardul de sănătate a fost pierdut, furat sau deteriorat. În aceste situații, titularul documentului va completa o cerere tip la CAS Vâlcea și va plăti duplicatul. „Nu s-au stabilit deocamdată costurile. Se preconizează plata a 2,2 lei pentru tipărire, 2,70 lei pentru transport, la care se adaugă TVA-ul”, a declarat dr. Costică Pleșoianu, purtător de cuvânt CAS Vâlcea.
În cazul în care cardul de sănătate a fost tipărit cu erori, tot în baza unei cereri, titularul va intra în posesia unui nou document, dar plata va fi suportată de factorii din sănătate.

Neasigurații beneficiază de pachetul minimal de servicii

Există și persoane asigurate care, încă, nu au intrat în posesia cardului de sănătate. Reprezentanții CAS Vâlcea dau asigurări că aceștia își vor primi cât de curând documentele. De la 1 mai însă toate serviciile medicale vor fi decontate în baza cardului de sănătate. Persoanele fără asigurare medicală beneficiază în continuare de pachetul minimal de servicii. Cât despre dosarul electronic, acesta va fi implementat în momentul în care toți asigurații vor intra în posesia cardurilor de sănătate.

Posting....