Muşcat de-un câine nesupravegheat, un copil s-a ales cu traumatism cranio-cerebral!


Zilele trecute, o întâmplare nefericită petrecută în oraşul Brezoi a propulsat, din nou în mod negativ, judeţul Vâlcea în prime-time-ul televiziunilor naţionale. Astfel, în dimineaţa zilei de 22 mai, poliţiştii din Brezoi au fost sesizaţi telefonic de faptul că un minor a fost muşcat de un câine. 

Din discuţiile purtate cu părinţii apelantul a rezultat faptul că, în jurul orei 09.30, bona a ieşit cu copilul la plimbare pe stradă şi, la un moment dat, a apărut un câine care l-a muşcat pe copil, producându-i leziuni. Minorul a fost transportat la spital, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, urmă agresiune câine. A fost identificat proprietarul câinelui, rămas în curte nesupravegheat şi urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.