Moment important în sportul românesc: Strategie de dezvoltare pe 16 ani


• doi vâlceni au fost prezenți la București pentru a susține acest important demers

Ziua de 22 septembrie 2016 reprezintă o dată crucială pentru sportul românesc. Data aceasta va rămâne în istoria tuturor oficialităților din sport dat fiind faptul că, la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, a avut loc un eveniment foarte important, numit „Dezbaterea Strategiei de Dezvoltare a Sportului în România 2016-2032”. Cu această ocazie, Direcţia Judeţeană Pentru Sport și Tineret Vâlcea, reprezentată prin directorul executiv profesor Marinescu Bogdan, și CS Chimia Râmnicu Vâlcea, reprezentată prin profesor Lelioara Alexandrescu – director general al clubului mai sus amintit, au continuat tradiția sportului din județul nostru la nivel național. Cei doi oficiali au fost prezenți în Capitală pentru a prezenta obiectiv interesele sportului vâlcean, dar şi pentru a exprima puncte de vedere cu importanță contează la nivelul întregii ţări.

Cum s-a desfășurat întâlnirea?
În rândurile următoare, redăm comunicatul de presă, referitor la acest subiect, comunicat primit prin amabilitatea reprezentanților Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea:
„În deschiderea dezbaterii, am putut asista la un moment emoţionant, acela de a serba, împreună cu toţi delegaţii aflaţi în Sala Amfiteatru, ziua de naştere a renumitei scrimere Ana Pascu, acum în vârstă de 72 de ani. Cu această ocazie, Sala de Scrimă de la Complexul Floreasca a primit numele marei campioane.
La prezidiu au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, vicepremierul Vasile Dâncu, Preşedintele C.O.S.R. Nicu Vlad, dar și Marius Ungureanu – Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii şi un invitat special pentru acest moment, profesorul Adrian Stan, omul cheie al gimnasticii englezeşti.
Ministrul M.T.S. a luat cuvântul şi a spus un adevăr dureros; anume că sportul românesc se află în cădere liberă, că trebuie să prioritizăm nişte lucruri. Este nevoie de o reformă şi aceasta trebuie făcută cât mai rapid, altfel riscăm să ne afundăm mai mult. Sportul trebuie să fie unit, trebuie să regândească strategia de lucru, altfel nu vom putea avea performanţă. De apreciat a fost expunerea lui Stan Adrian, care a împărtăşit din experienţa sa din Anglia, subliniind faptul că englezii au avut un punct zero de unde au hotărât să schimbe lucrurile şi în cele din urmă au reuşit. Până la urmă e vorba de schimbarea de mentalitate, astfel că suntem convinşi că vom putea să redevenim o forţă dacă acceptăm că trebuie să schimbăm modul de lucru şi modul de abordare a ceea ce însemnă sportul de performanţă, dar şi cel de masă.
Toţi delegaţii prezenţi (şi nu au fost puţini, peste 300) au împărtăşit aceeaşi idee, anume că reformarea sistemului în sport este imperios necesară. La rândul său, vicepremierul Vasile Dâncu a informat asistenţa că premierul şi întreg aparatul guvernamental vor asigura tot sprijinul pentru implementarea de măsuri care să ducă la revigorarea sportului românesc. Acest lucru este de o importanţă vitală, având în vedere faptul că sportul nu înseamnă doar performanţa competiţională, ci înseamnă emblema unei naţiuni. În afara faptului că este un excelent ambasador, el, sportul, este cel care dă vigoare şi sănătate omului, adică întregii populaţii a României. Sportul înseamnă educaţie şi disciplină a trupului şi a minţii, astfel că, dacă ne implicăm cu toţii, vom fi avantajaţi cu toţii.
Acest lucru a fost susţinut şi de către reprezentantul Ministerului Sănătăţii, secretarul de stat Marius Ungureanu. El a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte implicarea populaţiei în fenomenul sportului de masă, deoarece s-a constat că populaţia adultă în mod special este greu de convins să practice un sport, iar de aici până la creşterea procentului de persoane cu afecţiuni cardio-vasculare nu mai este decât un pas”.