Modificarea statutului ADI APA Vâlcea, după alegeri


Imediat după alegerile din 5 iunie, se va organiza o nouă întâlnire cu membrii ADI APA Vâlcea privind modificările statutului. Potrivit declarației șefului Asociației, Robert Schell (foto), vor fi aduse modificări în cazul în care unii dintre membrii nu vor câștiga alegerile, respectiv nu vor mai fi primari. În acest caz, este nevoie de un nou statut și o nouă dezbatere.
„Probabil, vom avea și situații cu alți primari în fruntea comunităților și atunci este nevoie de modificarea statutului. La ultima întâlnire, li s-a explicat edililor obligația ca fiecare să delege sistemul de apă către Apavil. Au apărut discuții legate de prețul unic. Sunt mulți care au finalizat deja investițiile de apă și canal, dar trebuie exploatate legal de Apavil”, a precizat șeful ADI APA Vâlcea, Robert Schell.
Vâlcea este unul din județele cu cel mai mare tarif, respectiv al cincilea pe țară.  S-au apucat de investiții și au primit finanțare localitățile: Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Băbeni, Ocnele Mari, Drăgășani, Olănești și Bălcești.