Mitropolitul Irineu, la slujba de la Bistrița


irineu• credincioșii au venit, iar, cu sutele pentru a săruta moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul
Așa după cum vă informam și în edițiile noastre precedente, la 20 noiembrie Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaşte se găsesc spre cinstire şi închinare la Mănăstirea Bistriţa. Sărbătoarea a fost marcată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Altarul mănăstirii în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. A devenit deja o tradiţie ca praznicul să fie sărbătorit în mod deosebit la Mănăstirea Bistriţa de numeroşi credincioşi veniţi atât din Arhiepiscopia Râmnicului, cât şi din alte zone ale ţării, iar slujbele religioase să fie săvârşite în sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie de ieri a fost oficiată de către însuși Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Trebuie spus că momentele liturgice dedicate sfântului ocrotitor al aşezământului monahal de la Bistriţa vâlceană şi al întregii Oltenii au început din seara de miercuri, cu slujba Privegherii şi au culminat ieri, 20 noiembrie, în ziua praznicului, cu Acatistul Sfântului şi Sfânta Liturghie arhierească la care au luat parte câteva sute de credincioși din toată Oltenia.