Mircea Aron, noul șef al magistraților


• șeful judecătorilor vâlceni, Bogdan Mateescu, salută noua conducere

O nouă conducere a preluat, astăzi, frâiele Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful CSM a fost ales Mircea Aron (foto), un magistrat cu 35 de ani vechime în domeniu. Aron a fost, la începutul carierei, procuror. Vicepreședinte al CSM a fost aleasă Luminița Palade. Cei doi magistrați și-au prezentat proiectele de management, iar după voturile finale, au promis că vor continua demersurile predecesorilor lor și vor îmbunătăți activitatea.
Președintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu, a salutat inițiativa alegerilor, respectiv noua conducere: „Salut cu multă emoție alegerea unei noi conduceri a Consiliului Superior al Magistraților. Nu neapărat pentru speranța și încrederea pe care, nu-i așa, că de fiecare dată mi-o insuflă. Ci pentru că ea este ultima emanată în această componență”.