Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 octombrie 2020

„Micul Gates”, la cea de-a XVII-a ediție


Zeci de elevi din Vâlcea, dar și din alte județe au participat la cea de-a XVII-a ediție a concursului regional „Micul Gates”, competiție organizată de conducerea CNI „Matei Basarab”. Concursul se adresează elevilor din clasele a III-a până într-a IX-a și are două probe: una teoretică (50% matematică și 50% informatică) și alta practică.
Prezentă la deschiderea evenimentului, șefa învăță­mân­tului vâlcean, Andra Bică, a precizat: „Am emoții de fiecare dată când ajung aici pentru că sunt un produs al acestei școli. Am terminat liceul pedagogic, cum se numea înainte, actualmente Colegiul Național de Informatică Matei Basarab. Acest concurs este o mândrie pentru județ, ajungând cunoscut și la nivel național. Rezultatele au fost mereu bune, copiii au fost mulțumiți și sper ca și dumneavoastră, părinții, să plecați mulțumiți de organizare. Vă spun, sincer, că noi, profesorii, avem mai multe emoții când vă vorbim vouă, copiilor, decât părinților”.
„În viața noastră, se deschide un nou drum: spre tainele informaticii, ale matematicii. Mă uit în sală și mă întorc în timp, am amintiri frumoase legate de acest concurs”, a declarat directoarea CNI „Matei Basarab”, Iulia Claudia Bîrzan.

Etichete: , ,

Alte articole de la Invatamant