Mica Unire, în versuri
24 ianuarie 1859 reprezintă data la care un ideal al românilor a fost înfăptuit. Faptele unor înaintași iluștri care au călăuzit țările române, precum Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazu, au prins contur în scurta, dar luminata domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza. În urmă cu 160 de ani, el a fost ales domn în Țara Românească după ce, cu puțin timp înainte, fusese ales și domn al Moldovei. Astfel, a luat ființă, pentru prima dată, un teritoriu unit parte a ceea ce astăzi numim România. Iar tocmai această Unire Mică (cum a rămas cunoscută în istorie) a fost imboldul principal pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, evenimentul cu cea mai mare însemnătate din viața poporului român, de la realizarea căruia am sărbătorit, nu demult, împlinirea a o sută de ani!
În contextul apropierii datei de 24 ianuarie 2019 și a împlinirii a 160 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, publicăm o poezie care ilustrează speranțele românilor pentru viitor, dar și apropierea acestui popor față de Dumnezeu.
Unirea Mică
(Glossă)
Prin două sfinte legături
Suntem uniţi pe-acest pământ
Pe Dumnezeu nu poţi să-l furi
Nici chiar de-ţi calci al tău cuvânt!
Ne leagă limba ce-o vorbim,
Credinţa-n Dumnezeu ne leagă
În România noi trăim
Şi România-o vrem întreagă
Noi am avut două uniri:
Unirea Mică-a fost Fortuna!
Nu am avut două vorbiri,
Materna limbă-a fost doar una.
Tu, Doamne, ştii câte ne leagă!
Cu Milcov, câte tevaturi
Credinţa, limba ne încheagă
Prin două sfinte legături.
Unire Mică, dar ce mare
A fost nădejdea celor mulţi!
Un singur Domn, fără hotare!
Pe Cuza Vodă să-l asculţi!
Ales de două ori la rând
Noi nu uităm nici un cuvânt.
Ni se-mplineşte tainic gând
Suntem uniţi pe-acest pământ!
Au fost şi glasuri ce credeau
Că două Sfaturi, două Ţări
Vor întări tot ce aveau
Şi vor impune-aceleaşi dări;
Ei, turcii tot vor cere plată:
Bucate, cai bălani sau suri
Dar, a strigat atunci Moş Roată
Pe Dumnezeu nu poţi să-l furi!
Trăite multe avataruri,
Țăranii peste tot trudeau;
Poeţii moldoveni cu haruri
Prin vers, Unirea profeţeau.
Alecsandri, distinsul bard,
Descătuşând măreţ avânt:
Nu mai cinsti străin stindard
Nici chiar de-ţi calci al tău cuvânt!
Munteni şi moldoveni în toate
Sunt ca doi brazi într-o tulpină,
Sunt fraţi, cu-n suflet care bate,
Prin vechea daca rădăcină.
O soartă-n veac pe noi ne leagă,
Eroi comuni, pioşi cinstim-
Cât Hora ce-o-nvârtim ni-e dragă,
Ne leagă limba ce-o vorbim!
Azi, Hora, înfrăţiţi rotim,
Români suntem, n-avem hotare
Cinstite rugăciuni rostim,
Să-i mulţumim Treimii care
A smuls neghina din câmpii,
Ca soarele cel sfânt să vadă:
Munteni, moldavi, bătrâni, copii
Credinţa-n Dumnezeu ne leagă.
Duşmani au fost, au fost trădări
Şi flori călcate de tirani
Povara grea, cumplite dări
Săraci lipiţi, lipsiţi de bani.
Copiii trişti, femei sărmane
Greu să hrăneşti, dar astăzi ştim
Bătrâni, şi tineri cu sumane
În România noi trăim.
Munteni, moldavi, dar transilvani
Ştiu, încă nu e vremea lor!
Vor trece peste ei, mulţi ani
Tânjesc iubind steag tricolor.
Va bate ceasul, vor striga
Şi ei în cor, cu ţara dragă
Ne vom uni, ne vom ruga
Şi România-o vrem întreagă!
Şi România-o vrem întreagă
În România noi trăim.
Credinţa-n Dumnezeu ne leagă,
Ne leagă limba ce-o vorbim!
Nici chiar de-ţi calci al tău cuvânt!
Pe Dumnezeu nu poţi să-l furi!
Suntem uniţi pe-acest pământ!
Prin două sfinte legături.
• Victoria STOIAN