Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 septembrie 2020

Cum e, dl. Burcea? Merită sau nu Diana Ciucă să fie convocată la echipa națională?


Tânăra portăriță de 19 ani de la SCM Râmnicu Vâlcea a avut șase minute de vis în finalul partidei pe care echipa noastră a câștigat-o en-fanfare în debutul grupelor principale din Liga Campionilor contra slovenelor de la Krim Ljubljana (scor final 31-16). Spunem șase pentru că doar aceste minute au fost cele în care Diana Ciucă a apărat buturile campioanei României, în primele 54 de minute buturile Vâlcii fiind securizate de mai-experimentata Batinovic. Chiar și în acest puțin timp, Diana Ciucă s-a făcut pe deplin remarcată deși nu a avut de apărat aruncări de la șapte metri. Portărița nu a primit nici măcar un gol în cele șase minute într-o competiție precum Liga Campionilor și asta nu pentru că slovenele nu ar fi amenințat poarta Vâlcii. Din contră, oasptele au fost disperate să marcheze măcar câteva goluri pentru a mai reduce din diferența năucitoare și chiar rușinoasă cu care au fost învinse de campioana României. De patru ori au tras pe poarta Vâlcii în cele șase minute în care Diana Ciucă s-a aflat între buturi, însă, de fiecare dată, tânăra portăriță a fost la post și a parat mingile oaspetelor, uneori chiar acrobatic, spre deliciul celor peste 3.000 de fani din tribune.
Nu am fi pus probabil acest titlu materialului de față dacă nu am fost cel puțin mirați (dacă nu chiar puțin revoltați) de felul în care proaspătul selecționer al echipei naționale de handbal feminin, Bogdan Burcea, a făcut prima selecție. Spunem asta după ce, dacă până luna trecută SCM Râmnicu Vâlcea dădea constant patru-cinci (chiar și șase jucătoare) la echipa națională, brusc, după instalarea lui Burcea, situația pare să se fi schimbat aproape la 180 de grade. Doar Dumanska a mai fost convocată la prima acțiune de pregătire a naționalei și tare ne temem că, și dacă numărul vâlcencelor convocate la națională va crește pe viitor, acesta nu va depăși cifra trei! Am amintit acum de Diana Ciucă pentru că paradele ei din meciul cu Krim ar legitima-o să fie reconvocată la echipa națională după ce, nu mai departe de luna decembrie a anului trecut, ea a fost prezentă la Campionatul Mondial din Japonia. Sigur, nu vrem în niciun caz să spunem că portărița care i-a luat practic locul Dianei Ciucă la naționala mare (Raluca Kelemen de la HC Zalău – jucătoare formată la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea) nu ar avea valoare de prima reprezentativă. Și Raluca Kelemen merită, cel mai probabil, să fie convocată la echipa națională, dar credem că proaspătul selecționer nu trebuie să o piardă deloc din planurile sale nici pe Diana Ciucă la viitoarele selecții!

Etichete: , , , ,

Un răspuns “Cum e, dl. Burcea? Merită sau nu Diana Ciucă să fie convocată la echipa națională?”

  1. Ionica
    4 februarie 2020 din 18:05

    pai de la Valcea pe cine sa convoace, ca joaca meci de meci doar straine,pe romance Pera nu le baga in seama.Din Romania Pera i-a doar salariu …….

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal