Marți-13, zi cu ghinion pentru interlopii vâlceni. Procurorii DIICOT au destructurat un grup infracțional


• membrii acestuia erau specializați în spălare de bani, prejudiciul cauzat estimat ridicându-se la 800.000 de euro
Prin intermediul unui comunicat de presă, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism anunță că, în această dimineaţă, mai multe locații din Vâlcea și București au fost „teatrele de operațiuni” ale ofițerilor acestei instituții. Potrivit acestei informații, descinderile au vizat 29 de locații, la domiciliile mai multor persoane fizice și juridice. Astfel, pe raza județului nostru a fost destructurat un grup infracțional ai cărui membri se specializaseră în comiterea unor infracțiuni precum spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune. Din câte se pare, procurorii DIICOT aveau informații că, încă din anul 2008, mai multe persoane domiciliate în Râmnic constituiseră un grup infracțional care crea probleme oamenilor de afaceri locali, pretinzând diverse sume de bani sau oferind împrumuturi cu dobânzi exorbitante. „În fapt, intenţia membrilor grupării era aceea de a crea o dependenţă a persoanelor vătămate faţă de ei. Ulterior, prin constrângere, victimele erau determinate să renunţe la obţinerea contravalorii serviciilor prestate, respectiv să plătească dobânzi exorbitante la sumele pe care le împrumutau. O modalitate de racolare consta în includerea victimelor în anturajul grupului, ocazie cu care acestea luau la cunoştinţă în mod direct de acţiunile de constrângere pe care membrii grupării le exercitau cu privire la alte persoane, victimelor fiindu-le totodată relatate modalităţile agresive în care se acţiona şi în acest context fiindu-le indusă o stare de temere”, se arată în comunicatul de presă.

Și adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea a căzut în „plasa” anchetatorilor
Din câte am aflat, printre cei care sunt cercetați de către procurorii DIICOT se numără și ofițerul Gabriel Popa. Acesta este nimeni altul decât adjunctul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și s-a folosit de postul important pe care îl ocupă pentru a accesa baze de date privind evidența populației, pe care le-a pus la dispoziția unuia din membri grupului infracțional. O altă „ramură” a acestui subiect se îndreaptă spre traficul de stupefiante, fiul unui important om de afaceri din Vâlcea fiind chemat alături de indivizii din gruparea de cămătari să „dea cu subsemnatul”. De asemenea, tot în această după-amiază, în clădirea Parchetului a ajuns și prefectul Dumitru Nicu Cornoiu. Din câte se pare, deşi a stat mai mult de o oră în sediul instituţiei, prezenţa sa nu a avut legătură cu descinderile de astăzi. Vom reveni cu informații pe marginea acestui subiect în numerele următoare ale cotidianului nostru.