Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 august 2021

Mare izbândă! Liberalii au blocat pe Rădulescu… și Vâlcea!


• „Opoziție cu orice preț!” pare a fi motto-ul liberalilor din Consiliul Județean

PNL a trântit Proiectul de hotărâre privind solicitarea de trecere a unor imobile teren și construcție garaj cu cinci boxe din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Instituția Prefectului – Județul Vâlcea, în domeniul public al județului Vâlcea. Pentru a trece acest proiect, liderul Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, avea nevoie de două treimi din voturile consilierilor, adică și de colaborarea liberalilor.
„Eu nu pot să accept, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, în condiţiile în care oraşul se modernizează în jurul meu, să stau cu nişte ruine în centrul oraşului. Acesta este primul pas pentru ca CJ să intervină la aceste garaje să le punem la punct sau să le dărâmăm efectiv şi să facem o clădire frumoasă. În acest moment, graţie votului dvs., domnilor consilieri judeţeni liberali, aţi blocat un demers prin care voiam să facem curăţenie şi să modernizăm aceste clădiri de lângă Consiliul Judeţean. După părerea mea, este bătaie de joc ceea ce faceţi. Angajaţii CJ pot fi puşi în pericol în preajma acelor clădiri, doar pentru că dvs. v-aţi abţinut acestui demers. Nu se încadrează în nicio limită gestul deplasat pe care l-aţi făcut, fiind împotriva modernizării acestui spaţiu din centrul oraşului”, a fost răbufnirea lui Rădulescu în momentul în care liberalii au anunțat că se abțin de la vot.

Etichete: , ,

Alte articole de la Politică și Administrație