„Magazinul fermecat” – a patra premieră pe scena TAP


Deși nu a trecut mult timp de la debutul noii stagiuni, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea a fost deja gazdă pentru patru premiere. Sâmbăta trecută, cu începere de la ora 11.30, actorii instituției de cultură sprijinită financiar de Consiliul Județean Vâlcea au pus în scenă „Magazinul Fermecat”, după povestea lui Al. T. Popescu intitulată „Magazinul cu Jucării”. Spectacolul la care facem referire, adică a patra premieră a stagiunii, s-a bucurat de succes la public.
De amintit și faptul că, tot sâmbătă, dar spre seară, în Sala Studio, s-a jucat o piesă care, de asemenea, a avut succes în dese rânduri la public. Este vorba despre „TNT”, un spectacol de improvizaţie exploziv realizat de Mihaela Sârbu, spectacol a cărui premieră s-a desfășurat tocmai în data de 1 octombrie a anului 2016.
„Haideți să ne imaginăm că am intrat într-un magazin de jucării, iar vânzătorul le oferă posibilitatea să aleagă o jucărie gratis. La prima vedere, totul pare foarte simplu, dar pentru Tina – eroina spectacolului – nu este așa. Din dorința de a-și însuși cea mai frumoasă jucărie, Tina, neascultătoare ca mai toți copiii, fără să-și dea seama intră într-un mare bucluc. Singurul care-și dă seama de pericolul în care a intrat este prietenul ei adevărat, Iepurașul. Spectacolul este despre dorința omului de a vrea, a vrea si iar a vrea. În poveste, Tina vrea și ea, mai ales că prima dată este gratis, dar după aceea totul are un preț”, a sunat descrierea spectacolului oferită de către reprezentanții Teatrului „Anton Pann”.

Informații suplimentare despre spectacol

Scenariul si Regia: Valentin Ligi
Muzica: Andrei Ciuleac
Scenografie: Valentin Ligi
Regia tehnică: Dorel Perpelea
Construcție păpuși și decor: Viorica Stamate, asistent scenografie: Dorel Perpelea
Mânuitori păpuși: Viorica Stamate, Mioara Dospina, Felicia Ștefan, Marinela Tătaru și Cristi Bulagea
Voci: Tina – Marina Măgală; Iepurașul, Negustorul – Valentin Ligi; Piticul Mincinos, Zâna Nopții – Lidia Stratulat; Piticul Bosumflat – Cristian Alexandrescu